Cum schimbi viteza mouse-ului sau rapiditatea cursorului în Windows 10 și 11
În cazul în care ești utilizator de Windows cu experiență, știi că nu toate mouse-urile sunt la fel, iar sensibilitatea cursorului, viteza cu care acesta se deplasează pe ecran, este vitală pentru o precizie și eficiență sporită.
Chiar și dacă ai un mouse bun sau foarte bun, acesta se poate comporta infernal de prost cu viteza de deplasare eronată. Din fericire, respectivul aspect poate fi ajustat din Windows, indiferent de versiunea sistemului de operare. Sfatul meu este să ajustezi acest aspect de fiecare dată când îți schimbi sistemul de operare și, mai ales, de fiecare dată când îți schimbi mouse-ul. Nu de alta, dar influențează semnificativ eficiența ta la calculator. De asemenea, încearcă întotdeauna ca viteza să fie un pic mai mare ca de obicei, ca să nu faci curse cu mouse-ul sau cu degetul pe trackpad pe distanțe mari sau din multe mișcări.
Cum schimbi viteza mouse-ului în Windows
Pentru a modifica viteza cu care se deplasează cursorul pe ecran, atunci când miști mouse-ul sau dai cu degetul pe trackpad, procesul este unul destul de simplu. Apeși pe start și tastezi Mouse Settings în bara de căutare. Alegi primul rezultat și apeși pe Enter de pe tastatură sau faci click pe el. În noua fereastră, foarte similară cu captura de ecran de mai sus, la Mouse pointer speed, tragi în dreapta pentru a mări viteza sau în stânga pentru a o micșora. Modificările intră în vigoare în timp real, deci poți vedea imediat dacă îți este confortabil parametrul definit de tine sau nu.
Alternativa este să urmezi acești pași în Control Panel, la fel ca în sistemele anterioare ale sistemului de operare. Faci click pe start, tastezi Control, alegi primul rezultat, iar din noua fereastră, optezi pentru Mouse. Dacă nu-l găsești, poți tasta mouse în căsuța de căutare din dreapta sus. Alege Pointe Options și, din nou, la ”Select a pointer speed”, poți alege varianta care ți se potrivește.